Revigorare
În primul rând, trebuie să-i redai vigoarea. Pentru asta, masează scalpul cu un amestec de ulei de ricin (o lingură) şi un gălbenuş de ou. Înveleşte capul într-un prosop şi stai 30 minute. Speli apoi părul cu şampon şi-l clăteşti cu infuzie de coada calului (3 linguri de plantă mărunţită la un litru de apă clocotită, se acoperă vasul şi se lasă 10 minute, apoi se strecoară).
Bea în fiecare zi două căni de infuzie de rădăcină de brusture. Pui o linguriţă de plantă mărunţită la o cană de apă clocotită, acoperi şi laşi să stea 10 minute.
Pentru strălucirea părului
- Pasează jumătate de banană şi amestec-o cu o lingură de ulei de măsline şi o linguriţă de iaurt. Dacă părul este vopsit, adaugă şi şi câteva picături de vitamina E uleioasă. Aplică amestecul pe păr şi lasă-l 15 minute.
- Amestecă într-o cană cu apă o linguriţă de miere şi una de făină de orez. Ia pe pieptăn din acest amestec şi trece-l de mai multe ori prin părul proaspăt spălat. Lasă soluţia pe păr 30 minute, clăteşte şi, dacă este posibil, lasă părul să se usuce fără a folosi uscătorul de păr.
- Amestecă jumătate de pahar de ulei de măsline cu şase picături de ulei esenţoial de rozmarin. Masează bine scalpul, având grijă să ungi bine vârfurile. Acoperă capul cu un prosop şi stai 30 minute, apoi spală şi clăteşte părul.
Extrasfat!
Măştile se folosesc o dată pe săptămână, sau, în cazul unui păr gras, o dată la două săptămâni, nu mai des.
Pentru mai multă strălucirre, poţi folosi la clătit apă puţin călduţă în care pui 2 linguri de oţet.
http://www.clickpentrufemei.ro/frumusete/cura-de-intinerire-pentru-parul-tau
Ti-a placut acest articol?Trimite-l pe Facebook ! Fa click aici !Daca ti-a placut acest articol te poti ABONA la
Atentie trebuie sa CONFIRMATI MAILUL verificati si in BULK/SPAM



