Analizand feed-back-urile primite fata de articolul de saptamana trecuta, nu pot sa nu remarc o anumita retinere a celor care au parcurs pagina respectiva. Prin ce este importanta tema de acolo - prin faptul ca vorbeste despre un anumit “vag” ce exista in cuplu.
Sa analizam doua tipuri de situatii.
Tipul 1:
Fiecare eveniment care ti se intampla tie, in cadrul cuplului, este, concomitent, si ceva superficial, dar si ceva profund. Ce se intampla: el nu poate dormi, un fapt banal; a uitat de ziua ta, a plecat la tara de 8 martie. Sunt fapte reale. Va certati pentru asta si crezi ca ati rezolvat tot. A doua oara cand vor aparea dispute din acelasi motiv, iti vei aminti ceea ce s-a intamplat. Iti poti gestiona propria stare - te poti abtine de la a te certa cu el, poti incerca sa rezisti sau sa iti notezi tot felul de detalii care sa te ajute. Dar te ajuta?
Este un “aici si acum” pe care-l traiti. Este ca si cum evenimentul ar fi rupt de ansamblu, de voi, izolat, redus la stadiul de eveniment. El nu intelege de ce te enerveaza, de ce dai atata importanta unor evenimente banale; tu te enervezi pentru ca lui ii este indiferent, iar faptul ca nici unul nu intelege va enerveaza la fel de mult pe amandoi. Cand tensiunea devine maxima, este necesar ca ceva sa se intample - si se intampla ceea ce numim catharsis. Poate fi unul agresiv (furie, agresivitate) sau unul clasic (lacrimi, uneori poate fi rasul ca forma de descarcare).
Dar acestea sunt forme care rezolva situatii si nu au in vedere ansamblul, desi, in aceste momente, pare atat de aproape. Daca reusiti sa dati la o parte aceste lucruri, reusiti sa vedeti lucruri triste, dureroase, suferinte vechi, amintiri de care fugiti. Dar eu spun - “reusiti” sa vedeti “suferinta”. Vreti sa vedeti asta?
Reactia naturala este de a o evita. Totusi, este singura forma de a vedea cu propria suferinta si, de ce nu, cu propria bucurie. Cuplul te duce undeva departe, uneori mai departe decat esti dispusa sa mergi, dar acesta ii este destinul. Ce-l face sa fie astfel? Eu cred ca experienta de cuplu este una dintre primele si cele mai apropiate de tine.
Tu esti geloasa, esti convinsa ca el este cu altcineva, te tot gandesti la asta si iti creeazi tot felul de imagini despre ce si cum face. O situatie la care m-am tot referit in ultimii 3 ani. O situatie obisnuita, o scena de gelozie banala. Dar sa fie aceasta totul? Gelozia nu pare rationala - spunem ca este o gelozie patologica si gata, s-a rezolvat? Putem oare demonta acest mecanism al geloziei? Dar este atat de obisnuit…
Tipul 2:
Sa remarcam relatia mama - copil - vedeti ca mama ingrijeste copilul, dar modul in care o face si ceea ce se intampla de fapt este dificil de vazut, auzit, dar daca dam la o parte faptele efective, ramane relatia dintre ei. Iar aceste continuturi sunt expediate logic in: instinctul matern, relatia speciala dintre mama si copil, etc.
Dar ce este instinctul matern? Poate de aici se creeaza o stare de ambiguitate care se resfrange si asupra multor altor componente. Insa ceea ce se intampla dincolo de ceea ce se vede si poate sa fie simtit este mult mai dificil de integrat. Orice am spune, ramane un ultim temei al lucrurilor care este necesar sa fie fixat de fiecare atat cat poate sa patrunda si doreste sa intre.
Sa ne intoarcem in perioada in care copilul era bebelus. Mama, in afara de ceea ce simtea, era preocupata de ceea ce face, de viitor, de dorintele, sperantele si temerile sale. Dar cum stateau lucrurile in perioada de graviditate? Oare aceste temeri, sperante nu erau si atunci?
Dupa ce copilul s-a nascut, vorbim despre un contrarol care poate sa reactioneze concret (vizibil) la tot ceea ce vine de la mama sa. In perioada de graviditate nu era contactul vizual, dar copilul exista si atunci. El era simtit - se misca, dadea anumite stari mamei sale. Totusi, copilul acesta nu apare din neant. Este rezultatul unui contact sexual dintre tata si mama. Dar ce exista inainte de acest moment din copilul respectiv? Era o investire psihologica a parintilor - un copil imaginar, un copil investit cu atribute personale.
Daca ati putea auzi acest copil imaginar, el va spune tot ceea ce este de spus despre ceea ce este profund in fiecare mama si tata. El exista si traieste in spatele a ceea ce se intampla. Dar acum este creatia “curata” a celui care este om. Cand copilul devine real, lucrurile se vor amesteca in consecinta, cu realitatea copilului.
Vorbeam saptamana trecuta despre amprenta. Te poti casatori cu oricare barbat, dar nu formezi un cuplu cu oricare barbat. Acest aspect creeaza o unicitate care nu se regaseste si nu se va regasi niciodata in alt cuplu. Tu esti unica, el este unic, impreuna formati o unicitate.
Unicitatea este dificil de pus in cuvinte. Se simte, se traieste, se relationeaza cumva, dar, desi temele sunt cam aceleasi, auzind un cuplu, recunoasteti cuplul. Aceasta unicitate capata o forma concreta, insa nu reala, ci imaginara. O regasiti in copilul imaginar al cuplului, care insoteste un cuplu inca de la momentul “intalnirii” lor. Am trecut usor de la un copil imaginar al unei mame la un copil imaginar al unui cuplu si nu voi insista asupra acestei distinctii.
Realitate?
Te invit acum la un exercitiu de logica si de imaginatie. Ia cele doua tipuri - 1 si 2 - si amesteca-le bine. Considera ca ele sunt permanente in viata ta. Ti se pare o imagine suficient de complexa? De exemplu, imagineaza-ti ca atunci cand esti geloasa, exista si tema copilului imaginar. Iar aceste teme sunt foarte amestecate si functioneaza la multe niveluri din psihicul tau.
“Complementar si reciproc” se refera la modul cum poate un partener sa raspunda concomitent la aceste teme. Mai fac o paranteza si adaug ce am omis - complexele fiecaruia, modul in care simt femininul si masculinul fiecare, pretul la case, traficul, problemele de sanatate ale celor apropiati, complexul Oedip, visele si visurile. Sa continui? Toate acestea exista simultan in orice moment al vietii noastre.
eva.ro
Tags: act sexual, bebelus, cuplu, efect, emo, Gelozia, gelozie, par, partener, permanent, rimel, Sanatate, Sex, spa, ten